Capitolul 17. Răspunsul nostru față de sfințenia lui Dumnezeu

Dumnezeu este sfânt, sfânt, sfânt! Deși noi am păcătuit împotriva Lui și ne-am făcut o urâciune înaintea Lui, Dumnezeu ne-a împăcat cu El pe noi, cei care credem, prin moartea Fiului Său. Odată ce ne-a mântuit, El ne-a chemat să fim poporul Său special aici, pe pământ. Cum ar trebui atunci să trăim, ca răspuns la acest măreț adevăr? Cum ar trebui să trăim înaintea unui Dumnezeu sfânt?

Importanța sfințeniei

Ar fi greu să exagerăm în ce privește necesitatea de a înțelege importanța sfințeniei lui Dumnezeu și a implicațiilor ei pentru viețile noastre. Dumnezeu este sfânt, iar noi suntem chemați să fim sfinți, după cum El este sfânt (1 Petru 1:15-16 — „ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră! Căci este scris: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!"").

Conform afirmației din Proverbe 9:10, cât de important este să recunoaștem și să înțelegem sfințenia lui Dumnezeu? Cât de important este să creștem în sfințenie personală?

Proverbe 9:10 — „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul, și știința sfinților este priceperea."

OBSERVAȚII: În Proverbe 9:10, învățăm că cel mai măreț adevăr descoperit oamenilor este că Dumnezeu este sfânt și vrednic de toată reverența și închinarea. Orice altă cunoștință și înțelepciune (științifică, filosofică, istorică, legală etc.) este zadarnică fără o înțelegere corectă a acestui adevăr.
Potrivit versetului din Evrei 10:14, cât de important este să creștem în sfințenie personală?

Evrei 10:14 — „Căci printr-o singură jertfă El i-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți."

OBSERVAȚII: Cuvântul „sfințire" provine din termenul grec hagiasmós, care mai poate fi tradus și ca „sfințenie" sau „consacrare". Conform Scripturii, sfințenia absolută necesară pentru a-L vedea pe Domnul sau pentru a sta în prezența Lui nu poate fi obținută prin merite omenești, ci doar prin credința în Isus Hristos și în moartea Lui pe cruce. Din acest motiv, autorul Epistolei către Evrei mai scrie și că „printr-o singură jertfă, El [adică Isus] i-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți". Totuși, adevărul prezentat în Evrei 10:14 este că toți cei care au fost cu adevărat „desăvârșiți" sau „sfințiți" prin sângele lui Hristos vor căuta de asemenea să fie sfinți în viețile lor. Noi nu suntem socotiți neprihăniți înaintea lui Dumnezeu datorită faptului că noi căutăm sfințenia, ci mântuirea prin har, prin credință, ne va determina să umblăm după sfințenie.
Conform cu Evrei 12:5-11, ce anume face Dumnezeu pentru a Se asigura că toți copiii Lui sunt părtași sfințeniei Sale (adică devin sfinți, după cum El este sfânt)?

Evrei 12:5-11 — „Și ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El! Căci Domnul pedepsește pe cine iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește." Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl? Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii. Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne-au pedepsit și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim? Căci ei, într-adevăr, ne pedepseau pentru puține zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie, dar mai pe urmă le aduce celor ce au trecut prin școala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii."

OBSERVAȚII: Există mai multe adevăruri importante pe care trebuie să le recunoaștem în legătură cu acțiunea lui Dumnezeu de a-i disciplina pe copiii Lui. (1) Disciplina lui Dumnezeu este o expresie a dragostei Sale și este îndreptată întotdeauna spre binele credinciosului. (2) Disciplina lui Dumnezeu nu este retributivă; scopul ei este de a ne proteja, de a ne maturiza și de a ne modela după chipul lui Hristos. (3) Disciplina lui Dumnezeu poate avea loc în viața credinciosului ca rezultat al păcatului. În astfel de cazuri, scopul este de a-l corecta pe acesta, de a-i arăta care sunt pericolele păcatului, și de a-l învăța reverența față de Dumnezeu. (4) Disciplina lui Dumnezeu poate avea loc chiar și în viața celor mai maturi și mai evlavioși credincioși. În astfel de cazuri, aceasta are ca scop să îl ducă la înălțimi mai mari ale asemănării cu Hristos. (5) Disciplina lui Dumnezeu poate fi teribil de dureroasă, dar, după aceea, ea produce roada unei neprihăniri și sfințenii mai mari. (6) Disciplina lui Dumnezeu în viețile noastre este dovada că suntem copiii Lui. Lipsa disciplinei este dovada că nu suntem copiii Lui. (7) Marele scop al lui Dumnezeu pentru viețile noastre prezente nu ține de prosperitate materială, confort sau chiar sănătate, ci ca să fim părtași sfințeniei Lui (12:10).

Răspunsul nostru față de sfințenia lui Dumnezeu

Dumnezeu este sfânt, sfânt, sfânt! În lumina acestui măreț adevăr, trebuie să ne punem următoarea întrebare: „Cum ar trebui atunci să trăim?" În cele ce urmează ne vom îndrepta către câteva dintre cele mai importante răspunsuri biblice față de sfințenia lui Dumnezeu. Trebuie să păstrăm constant în minte faptul că studiul atributelor lui Dumnezeu nu constituie un simplu exercițiu intelectual, ci acest lucru ar trebui să aibă cel mai mare impact asupra doxologiei noastre (adică închinare) și asupra practicii, adică a acțiunilor și comportamentului nostru.

Reverență și frică sfântă

În Psalmul 96:9 se găsește una dintre cele mai frumoase porunci din întreaga Scriptură care vorbește despre responsabilitatea credinciosului înaintea Domnului. Prezintă sumar sensul acesteia, folosind cuvintele tale.

Psalmul 96:9 — „Închinați-vă înaintea Domnului îmbrăcați cu podoabe sfinte, tremurați înaintea Lui, toți locuitorii pământului!"

OBSERVAȚII: Cuvântul „podoabă" provine din termenul ebraic hadarah, care mai poate fi tradus și prin „frumusețe" sau „splendoare". Aceeași expresie se găsește și în Psalmul 96:9; 110:3; 1 Cronici 16:29 și 2 Cronici 20:21. Există o dezbatere dacă psalmistul se referă aici la sfințenia lui Dumnezeu sau la sfințenia celui care se închină. Dacă este vorba despre sfințenia lui Dumnezeu, atunci versetul este o chemare care ne este adresată ca să ne închinăm lui Dumnezeu datorită frumuseții sfințeniei Lui. Dacă se referă la sfințenia închinătorului, atunci este o chemare de a veni înaintea lui Dumnezeu cu o inimă curată și cu o viață sfântă. Aceasta este adevărata frumusețe înaintea lui Dumnezeu. Chemarea de a ne cutremura nu ține de faptul că Dumnezeu ar fi capricios și nevrednic de încredere, ci de măreția infinită a sfințeniei și puterii Sale.
În Isaia 6:2-3 ni se oferă un crâmpei chiar din sala scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Ce putem învăța din această scenă de închinare cerească?

Isaia 6:2-3 — „Serafimii stăteau deasupra Lui și fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. Strigau unul la altul și ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!""

OBSERVAȚII: Scriptura nu ne descoperă foarte multe lucruri despre ființele angelice denumite „serafimi". Cu toate acestea, datorită proximității lor de scaunul de domnie al lui Dumnezeu, este logic să presupunem că ele sunt, probabil, cele mai mărețe în sfințenie și putere dintre toate ființele. În ciuda acestui fapt, în prezența lui Dumnezeu, ei nu pot decât să își plece capetele și să I se închine. Au fost formulate multe opinii legate de simbolismul aripilor acestora. Este posibil ca ele să le acopere fețele în reverență sau datorită faptului că slava lui Dumnezeu este prea mare până și pentru abilitatea lor de a o suporta. De asemenea, aripile lor le acoperă picioarele ca expresie a smereniei, recunoscând astfel că sunt doar niște ființe create și că doar Domnul este Dumnezeu.
În Isaia 8:13 sunt prezentate trei îndatoriri ale credinciosului în relație cu Domnul. Citește textul și identifică aceste îndatoriri, scriindu-le în spațiile goale de mai jos.

Isaia 8:13 — „Sfințiți-L însă pe Domnul Oștirilor! De El să vă temeți și să vă înfricoșați!"

a) Trebuie să Îl privim ca sfânt. Expresia „să Îl privim ca sfânt" [cf. NASB] provine de la termenul simplu ebraic qadash, care are sensul literal de „a pune deoparte sau de a consacra". Noi trebuie să Îl punem pe Dumnezeu deoparte în inimile noastre ca fiind separat și distinct de toate celelalte persoane și lucruri. El trebuie să aibă locul dintâi în viețile noastre, fără a manifesta dorințe sau loialități care să intre în competiție cu El. b) De El trebuie să ne temem. Cuvântul „teamă" provine de la termenul ebraic morah, care denotă frică, groază, reverență sau uimire. Frica și groaza sunt adeseori asociate cu răul și nelegiuirea. Răul și oamenii răi ne inspiră groază. Totuși, când acest cuvânt este folosit în legătură cu Dumnezeu, avem de-a face cu o frică ce rezultă din măreția, frumusețea, sfințenia, neprihănirea și puterea Lui infinite. c) De El trebuie să ne înfricoșăm. Cuvântul „frică" provine din termenul ebraic arats, care înseamnă „a cauza teroare, șoc, groază sau uluire". Când ne uităm la context (v. 12), înțelegem că Dumnezeu Își îndeamnă poporul să nu se teamă de oameni și astfel să își compromită credința, ci să se teamă de El și să Îl urmeze din toată inima lor. Astfel, El va fi pentru poporul Lui un templu și îi va proteja de vrăjmașii lor (v. 14).
Habacuc 2:20 și Eclesiastul 5:1-2 sunt două pasaje importante care ne transmit ceva despre reverența necesară atunci când ne apropiem de Dumnezeu pentru a ne ruga sau pentru a ne închina Lui. Prezintă sumar sensul ambelor pasaje și explică felul cum adevărurile din ele pot fi aplicate în viețile noastre.

Habacuc 2:20 — „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!"

Eclesiastul 5:1-2 — „Păzește-ți piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu și apropie-te mai bine să asculți decât să aduci jertfa nebunilor, căci ei nu știu că fac rău cu aceasta! Nu te grăbi să deschizi gura și să nu-ți rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în cer, și tu – pe pământ; de aceea să nu spui vorbe multe!"

OBSERVAȚII: Aceste texte biblice nu au ca scop să descurajeze rugăciunea sau închinarea. Dumnezeu nu vrea ca noi să fim atât de temători ca nu cumva să spunem ceva incorect așa încât să fim paralizați și să nu ne mai rugăm sau să nu Îi mai aducem închinare. Ambele texte ne comunică pur și simplu nevoia de a manifesta o reverență sau frică biblică atunci când ne apropiem de Dumnezeu. Ar trebui să ne extragem încrederea din faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru, și totuși să ținem minte că Tatăl nostru este Dumnezeu. Când ne rugăm sau ne închinăm, trebuie să venim înaintea 1 Timotei 1:17 — „A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin!"

Închinare, fericire și mulțumire

Ce ne îndeamnă pasajele biblice de mai jos să facem ca răspuns la sfințenia lui Dumnezeu? Cum ar trebui să ascultăm de aceste îndemnuri în viețile noastre zilnice? a) Psalmul 30:4 — „Cântați-I Domnului, voi, cei iubiți de El, măriți prin laudele voastre Numele Lui cel sfânt!" b) Psalmul 97:12 — „Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și măriți prin laudele voastre sfințenia Lui!" c) Psalmul 99:3, 5, 9 — „Să laude oamenii Numele Tău cel mare și înfricoșător, căci este sfânt! Înălțați-L pe Domnul, Dumnezeul nostru, și închinați-vă înaintea așternutului picioarelor Lui, căci este sfânt! Înălțați-L pe Domnul, Dumnezeul nostru, și închinați-vă pe muntele Lui cel sfânt, căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt!"

OBSERVAȚII: Muntele sfânt al lui Dumnezeu (v. 9) face referire la cetatea Ierusalim (43:3; 48:1; 87:1). În vechiul legământ, acesta era locul stabilit pentru templul lui Dumnezeu, dar aceasta nu se mai aplică acum celui credincios. Așa cum i-a spus Isus femeii din Samaria: Ioan 4:21-23 — „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinați la ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci mântuirea vine de la iudei. Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl." Așternutul picioarelor lui Dumnezeu (v. 5) poate face de asemenea referire la Ierusalim (1 Cronici 28:2 — „Împăratul David s-a sculat în picioare și a zis: «Ascultați-mă, fraților și poporul meu! Aveam de gând să zidesc o Casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului și pentru așternutul picioarelor Dumnezeului nostru și mă pregăteam s-o zidesc.»") sau la întreg pământul. În Isaia 66:1, Dumnezeu afirmă că: Isaia 66:1 — „Așa vorbește Domnul: «Cerul este scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele. Ce Casă ați putea voi să-Mi zidiți și ce loc Mi-ați putea voi da ca locuință?»"

d) Isaia 12:6 — „Strigă de bucurie și veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel!"
În Apocalipsa 15:3-4 este prezentată cântarea lui Moise și cântarea Mielului. Care sunt motivele oferite în acest pasaj pentru care toți oamenii ar trebui să I se închine lui Dumnezeu? Cum putem noi aplica acest lucru în viețile noastre, fiind credincioși?

Apocalipsa 15:3-4 — „Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului. Și ziceau: «Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernic! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, și cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu ești sfânt, și toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, pentru că judecățile Tale au fost arătate.»"

Sfințenie și ascultare

În Levitic 20:26 se găsește unul dintre cele mai elementare adevăruri despre relația credinciosului cu Dumnezeu. Ce anume a făcut Dumnezeu pentru noi și cum trebuie să răspundem noi?

Levitic 20:26 — „Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare, ca să fiți ai Mei."

OBSERVAȚII: Dumnezeu ne-a pus deoparte dintre toți oamenii de pe pământ, pentru a fi ai Lui. Noi trebuie să răspundem la aceasta prin a ne separa de tot ce nu Îi place lui Dumnezeu și prin a ne consacra Lui în închinare și slujire.
În Levitic 22:31-33 ne sunt prezentate aceleași adevăruri pe care le-am descoperit în Levitic 20:26, dar cu o mai mare profunzime. Ce anume a făcut Dumnezeu pentru noi și cum trebuie să răspundem noi?

Levitic 22:31-33 — „Să păziți poruncile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul. Să nu necinstiți Numele Meu cel sfânt, ca să fiu sfințit în mijlocul copiilor lui Israel. Eu sunt Domnul, care vă sfințesc și care v-am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul."

OBSERVAȚII: Cuvântul „sfințit" provine din termenul ebraic qudash, care înseamnă „a pune deoparte sau a consacra". Dumnezeu ne-a sfințit pentru a fi poporul Său special. Noi suntem chemați să Îl sfințim pe Domnul (să Îl punem pe primul loc) prin a păzi poruncile Lui. Cuvântul „necinsti" provine de la termenul ebraic chalal, care are sensul de „a pângări sau contamina". A încălca poruncile lui Dumnezeu înseamnă să profanăm Numele Lui. Temelia chemării adresată de Dumnezeu Israelului și motivul pentru care poporul Israel ar fi trebuit să Îl cinstească era faptul că El îi răscumpărase din robia din țara Egiptului. Cu cât mai mult ar trebui să Îl onorăm noi pe Dumnezeu, care ne-a răscumpărat din robia păcatului, prin sângele Fiului Său?
Este important să înțelegem că îndemnul la sfințenie nu este doar o idee sau un standard al Vechiului Testament, ci el se găsește și pe tot parcursul Noului Testament. Scrie gândurile tale legate de pasajele biblice de mai jos. Cum ar trebui să răspundem noi la sfințenia lui Dumnezeu? a) 2 Corinteni 6:16-18 — „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: «Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu.» De aceea: «Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei», zice Domnul. «Nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi! Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice», zice Domnul cel Atotputernic." b) 2 Corinteni 7:1 — „Deci fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu."

OBSERVAȚII: Cuvântul „carne" provine din termenul grec sárx, care, în acest context, se referă probabil la trupurile noastre fizice. Expresia „carne și duh" se referă la totalitatea ființelor noastre. Noi suntem chemați să ne străduim să ne curățăm de orice fel de păcat, în toate domeniile vieților noastre – în gânduri, atitudini, cuvinte și fapte. Expresia „a duce până la capăt" este tradusă din termenul grec epiteléõ, care are sensul de „a împlini sau finaliza". Expresia „a duce până la capăt sfințirea" se referă la creșterea noastră în sfințenie personală. Pe de o parte, noi ne curățăm de păcatul care ne pângărește. Pe de altă parte, ne străduim să creștem tot mai mult în sfințenie sau în asemănare cu Dumnezeu. Motivația pentru aceasta nu ține doar de dragostea lui Dumnezeu manifestată în răscumpărarea noastră, ci și de temerea sau reverența noastră față de Dumnezeu.

c) 1 Petru 1:14-17 — „Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele pe care le aveați altădată, când erați în neștiință, ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră! Căci este scris: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!» Și dacă-L chemați ca Tată pe Cel ce îl judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;"

iosifnicolae2/Răspunsul nostru față de sfințenia lui Dumnezeu.md

Select an option

No results found